Le Tour de France trait pe marginea soselei

Le Tour de France vazut la TV e o competitie captivanta, care naste pasiuni neasteptate. Am auzit nenumarate povesti ale unor oameni care nu aveau nicio treaba cu ciclismul sau cu bicicletele in general, care s-au indragostit de sportul asta dupa cateva etape din Le Tour urmarite la televizor.
Asa mi s-a intamplat si mie, in vara calduroasa a anului 1996, cand am descoperit din intamplare pe Eurosport niste baieti care sa plimbau cu bicicletele prin Franta. Nu urmarisem niciodata sportul asta, nu citisem nimic despre el, nu aveam bicicleta, nu ma preocupa subiectul.
Am fost atras mai intai de peisaje, clasicele campuri de floarea soarelui sau soselele intortocheate care urcau prin Alpi sau Pirinei. Nu am inteles nimic mai nimic din cursa, nu stiam regulile si principiile dupa care se alearga si totusi am ramas in fata televizorului.
Anul urmator, in 1997, am revenit pe Eurosport si am avut surpriza placuta sa aud si comentariul in romana. De la cei doi Radu, Banciu si Naum am invatat cu ce se mananca sportul asta. Si ei au avut inspiratia de a pigmenta comentariile lor cu povesti despre orice: istoria turului, locurile prin care trecea caravana, ba chiar si retete culinare specifice fiecarei zone. Astfel, nu mi se parea deloc plictisitor sa raman in fata televizorului chiar si 6-7 ore, atunci cand erau transmise integral unele etape.
Si tot asa, am revenit pe Eurosport in fiecare vara sa urmaresc Turul Frantei, ba chiar uneori mi-am luat concediu in perioada asta pentru a nu pierde actiunea din etapele cele mai importante. In ultimii ani m-am apropiat si mai mult de ciclism, dupa incheierea erei Armstrong, competitia devenind mai interesanta pentru spectatori tocmai pentru ca au aparut oameni noi care sa se bata pentru glorie.

Dar ce vreau de fapt sa povestesc este cum se simte, cum se traieste Turul de pe marginea soselei, nu din fata televizorului. Ciclismul e probabil sportul care se vede cel mai diferit de la fata locului. De fapt, ca spectator in direct ai ocazia mai mult sa simti atmosfera, decat sa urmaresti desfasurarea cursei. Dar asta nu-l face deloc mai putin interesant de vazut pe viu, ba dimpotriva as zice. Acolo, pe marginea soselei poti sa descoperi trairi si sentimente generate de frenezia cursei, pe care nici nu le-ai fi banuit.
Nu degeaba are Turul Frantei in fiecare an un numar impresionant de spectatori, in jur de 15 milioane. Estimarile pentru 2013, an aniversar, au fost chiar mai mari, in jur de 20 de milioane, dintre care 20% veniti din afara Frantei! L'Alpe d'Huez, una din catararile mitice ale turului a strans anul acesta 700.000 de spectatori, multi dintre ei instalati acolo in rulote cu multe zile inainte pentru a prinde un loc.

In aproape toate verile in care stateam in fata televizorului si ma uitam la Turul Frantei eram un visator cu ochii deschisi si ma gandeam ca ar fi prea frumos ca intr-o zi sa fiu si eu acolo, sa vad bucuria, concentrarea, suferinta ciclistilor, sa admir peisajele, sa traiesc pe viu atmosfera. In 2009 am fost aproape de a-mi vedea visul cu ochii, am vizitat Parisul chiar in timpul turului, dar ciclistii rulau in alta parte, urmau sa soseasca pe Champs-Élysées abia o saptamana mai tarziu. Mai mult de dragul celor care m-au insotit atunci la Paris am programat vacanta asa incat sa nu se suprapuna cu turul, pentru a ne putea concentra pe obiectivele turistice, si nu pe ciclism. Am plecat totusi atunci de la Paris cu doua tricouri cu Turul Frantei, macar suvenirurile sa-mi ramana, daca n-am apucat sa si vad ceva din cursa.

Visul insa a continuat sa traiasca si am fost hotarat sa-l implinesc in 2013, mai ales ca era editia cu numarul 100 a turului. Ce ocazie mai buna de a fi acolo? Stiam inca de vara trecuta ca editia de anul acesta avea sa plece din Corsica si sa debarce pe continent la Nisa, si aveam de gand sa vad etapa de contratimp de pe Promenade des Anglais. Din pacate, socotelile nu au iesit cum imi planificasem, bugetul meu nu era suficient de mare sa acopere o vacanta de cateva zile pe Coasta de Azur in varf de sezon turistic.
Dar n-am renuntat, in ziua in care s-a anuntat tot traseul editiei 2013 (prin Octombrie anul trecut) m-am uitat pe harta sa vad daca nu pot ajunge cumva in alta parte. Si am gasit etapa cu finish la Lyon, am rezervat  camera la hotel, am luat biletul de avion, toate s-au potrivit la fix. N-am mai asteptat pe nimeni sa se hotarasca daca vrea sa vina, am facut totul pe loc, fara sa stau pe ganduri. Doar 9 luni ma separau de implinirea visului de a fi spectator in Turul Frantei.

Am ajuns la Lyon vineri, cu o zi inainte de etapa care avea sa se termine acolo. M-am bucurat in acea seara de inspiratia pe care am avut-o, nici ca puteam face o alegere mai buna, am gasit orasul fermecator si eram fericit ca puteam sa traiesc si bucuria de fan al sportului cu pedale, si pe cea de turist intr-un oras frumos.
Sambata dimineata, in ziua etapei mi-am pus tricoul cu Turul Frantei si am plecat sa fac in continuare cunostinta cu orasul care incepuse deja sa intre in atmosfera turului. Am inceput sa cunosc lume interesata de cursa, fiind imbracat cu tricoul galben eram usor de identificat ca fan. M-am intalnit mai intai la hotel cu un domn care incerca sa inghesuie in lift un bagaj mare cu o forma atipica. El mi-a povestit ca are bicicleta inauntru si ca dupa etapa de la Lyon avea sa-si continue calatoria care L'Alpe d'Huez. Apoi o domisoara care isi plimba catelul pe malui Rhône-ului m-a oprit sa ma intrebe de unde am tricoul, pentru ca ar vrea si ea unul. Mai tarziu m-am intalnit prin oras cu un alt grup de turisti care m-au oprit sa ma intrebe unde aveam de gand sa vad cursa si mi-au dat niste sfaturi cu locurile pe care le considerau ei cele mai bune puncte de vizionare.

Alegerea locului a fost cu adevarat dilema zilei, as fi vrut sa fiu si acolo pe catararea urbana, si dincolo in curba, si in partea cealalta, in ultimul kilometru, si la finish sa vad cum trec linia de sosire, dar sa nu pierd nici festivitatea de premiere. Daca s-ar fi putut in toate locuri in acelasi timp, ar fi fost minunat, dar ciclistii merg grozav de repede, asa ca mi-am dat seama ca trebuie sa aleg un singur loc pentru ca nu exista nicio cale de a ma deplasa dintr-o parte in alta in ritmul lor.
Pana la urma m-am decis sa stau in apropierea finish-ului, si sa merg apoi la festivitatea de premiere pentru ca asta era singura cale de a vedea si trecerea plutonului, si castigatorii pe podium. Cu cateva ore inainte de sosirea caravanei am pornit pe jos pe traseul catre punctul de sosire, pe ultimii 5 km. Buna parte din aceasta ruta era pe malui Rhône-ului, o zona ideala de promenada.

Lumea deja incepuse sa se stranga pe marginea soselei, unii la terase, altii pe malui raului, pe bordura soselei, veniti cu mic cu mare de la copii de cativa ani pana la pensionari. Cu cat m-am apropiat de linia de sosire, cu atat mai multi si mai infocati erau suporterii. Unii scosesera la geam mesaje de sustinere pentru ciclistii preferati, altii se instalasera la marginea gardurilor de protectie, cu steaguri si tricouri in culorile echipelor favorite sau ale tarilor din care veneau.

Am ajuns pana la linia de finish, unde am constatat ca nu era tocmai locul propice de vazut trecerea sportivilor, deja era atat de multa lume alolo incat nu mai puteai arunca un ac. In plus, o buna parte din zona aceea era ocupata de tribuna oficiala, podium, camerele televiziunilor, foto-reporteri si jurnalisti. Singurul avantaj de la sosire era faptul ca acolo erau instalate doua mari ecrane pe care se difuza etapa in direct, deci erai la curent cu ce se intampla pe sosea inainte de a apuca sa-i vezi live pe ciclisti.
In ultimii doi kilometri erau puse difuzoare pe stalpi unde se auzea Radio Tour, comentariul live al cursei. Din pacate franceza mea e nula, asa ca din tot ce se spunea acolo nu intelegeam decat franturi pe care nu le puteam pune cap la cap.

Intr-un final mi-am gasit un loc strategic, cam cu 800 de metri inainte de linia de sosire, in spatele undei camere fixe TV care asigura o bresa intre spectatorii insirati pe marginea soselei, astfel incat sa am o vedere neobstructionata asupra locului prin care aveau sa treaca.

Cu mai bine de o ora inainte de sosirea ciclistilor, a trecut caravana publicitara, o coloana nesfarsita de masini si camioane colorate, modificate in fel si chip pentru a reprezenta cat mai bine compania careia ii faceau reclama. Toti aveau animatori si animatoare de atmosfera care incurajau lumea de pe margine sa se manifeste cat mai entuziat si zgomotos si drept rasplata le imparteau mici atentii (bomboane, brelocuri, brichete, colante, bratari, etc.). Auzisem eu de la comentatorii de pe Eurosport despre aceasta caravana publicitara, dar nu-mi inchipuiam ca poate fi atat de mare si atat de expansiva din toate punctele de vedere. Se vedea ca erau foarte multi bani investiti acolo, explicabil totusi avand in vedere numarul mare de spectatori care se aduna in cele trei saptamani ale turului.






Fanii erau deja incalzititi si la propriu de ziua torida si la figurat de exuberanta celor din caravana publicitara, asa ca asteptau nerabdatori sa vina ciclistii. Ascultau transmisia la radio, comentatorii erau entuziasmati de faptul ca un francez conducea cursa in ultimii kilometri si toata lumea fremata pe margine incercand sa-si scoata capetele cat mai aproape de sosea si sa-i zareasca pe primii sositi. Langa mine statea un domn care urmarea transmisiunea TV pe telefon, am incercat sa trag cu ochiul, dar in vacarmul care se creease atunci cand a ajuns plutonul n-am mai reusit sa vad mare lucru.






Au trecut mai intai evadatii, atat de repede ca abia am reusit sa-i surprind pe camera foto, iar cateva minute mai tarziu a venit si restul plutonului. Toti au fost primiti cu veselie de pe margine, fanii bateau din palme, loveau pancartele de plastic de pe garduri, era o nebunie generala. Chiar si pentru cei intarziati, pastrau o doza de entuziasm, sa-i salute asa cum se cuvine.

M-am grabit apoi catre podiumul de premiere si in ciuda
aglomeratiei am reusit sa ma strecor prin multime si sa-mi gasesc o pozitie destul de buna. Am aflat cu ocazia asta si cine a castigat sprintul final si i-am vazut si pe purtatorii tricourilor distinctive cand au urcat sa salute publicul.


















Am mai zabovit apoi pe la corturile unde se vindeau suveniruri si mi-am mai luat doua tricouri, sa le adaug la colectia mea de amintiri din Turul Frantei.

Cand am ajuns seara inapoi l-a hotel am avut surpriza sa constat ca n-am fost singurul roman la aceasta etapa de la Lyon, cei de la Portocala Mecanica postasera pe facebook poze de aici. Le-am trimis un mesaj si i-am invitat sa mergem impreuna sa vedem plecarea in etapa urmatoare si sa impartasim cateva impresii.

Sambata, urmatoarea zi, m-am trezit foarte devreme, mi-am pus un alt tricou galben cu turul si am plecat catre Givors, un orasel la cativa km de Lyon, de unde urmau sa plece ciclistii intr-una dintre cele mai grele etape din turul de anul acesta, spre Mont Ventoux. La gara nu mi-a fost deloc greu sa iau bilet, doamna de la ghiseu m-a vazut cu tricoul galben si mi-a spus imediat ca stie unde merg. Am fost impresionat de organizarea tuturor treburilor, chiar daca nu aveau legatura directa cu competia. De exemplu, SNCF, compania nationala de cai ferate avea o oferta de 50% reducere la biletele de tren, speciala pentru fanii turului care vor sa calatoreasca in orasele apropiate.

Calatoria de la Lyon la Givors a durat doar 18 minute, toata lumea care a coborat in micuta gara s-a indreptat catre locul de unde trebuia sa plece cursa. Cand am ajuns eu era in plina desfasurare parada caravanei publicitare, la fel de vie si zgomotoasa ca in ziua precedenta, desi acum era foarte devreme. Unul cate unul, autocarele echipelor au inceput sa se insire pe sosea si mecanicii sa pregateasca bicicletele competitorilor. Tehnicienii faceau ultimele reglaje, masinile erau echipate cu toate cele necesare, managerii echipelor dadeau interviuri. Apoi au inceput sa iasa si ciclistii, mergeau la podiumul oficial sa semneze foaia de start, apoi se intorceau la autocar.

 

 

Toti participantii urcau pe acest podium, erau prezentati publicului si aplaudati. Aici fanii aveau sansa sa-si vada toti favoritii pe indelete, nu doar in viteza cu care gonesc in cursa. Spre final apar si vedetele, liderii echipelor, favoritii cursei si
purtatorii tricourilor distinctive.


















Dupa ce fiecare a semnat condica se aliniaza cu totii la linia de start. In fata stau cei care au onoarea de a fi lideri de clasament, tricoul verde (cel mai bun sprinter), tricoul alb cu buline rosii (cel mai bun catarator) si tricoul alb (cel mai bun tanar). Cand toata lumea e pregatita apare si liderul clasamentului general, purtatorul tricoului galben, Chris Froome.
Apoi directorul cursei da startul fictiv al etapei. Astfel, ciclistii pleaca intr-un fel de promenada cativa kilometri, in spatele masinii oficiale. Ei pot sa intre usor in ritm iar fanii sa-i aplaunde. Ulterior se va da si startul oficial, moment in care lupta pentru victorie poate incepe.

Dupa plecarea caravanei m-am intalnit cu Sorina si Andrei, romanii nostri de la Portocala Mecanica. Amandoi sunt foarte cool si impatimiti sustinatori ai miscarii pe bicicleta.








Ne-am oprit in piata publica din Givors si am stat la o tersasa sa povestim despre Turul Frantei, despre biciclete, despre proiectul lor de la Portocala Mecanica si despre multe alte lucruri interesante. In timpul asta, in acea piata centrala era o atmosfera de sarbatoare, mai ales ca era si 14 Iulie, ziua national a Frantei: orchestra, muzica, jocuri, oamenii iesiti sa vada spectacolul. Un batranel simpatic cu echipament de fan al turului trece sa salute pe toata lumea si mai ales sa pupe doamnele si domnisoarele.





Am revenit apoi spre gara si inapoi in Lyon. Am mai intalnit cativa spectatori care mai zabovisera prin Givors, unii plecau cu niste suveniruri foarte originale: semne oficiale ale turului, care fusesera puse pe stalpi indicand diverse zone ale cursei.
Ajuns inapoi in oras, am facut un popas la hotel unde am vazut la televizor finalul etapei de pe Mont Ventoux. Mi-ar fi placut sa fiu spectator si acolo, pe catarare, dar cine stie, poate intr-o editie viitoare.

M-am bucurat de ultima zi petrecuta in Lyon pe strazile umplute de francezii care iesisera sa-si sarbatoreasca in strada ziua nationala. Concertele, spectacolele si mai ales focul de artificii a scos pe toata lumea afara din casa. Abia cand s-a terminat spectacolul pirotehnic mi-am dat seama cat de multi erau cei din jur, pentru ca nu iti puteai croi propriul tau drum, ci erai purtat de valul de oameni in directia in care mergea multimea.

Asta a fost experienta mea de spectator in direct, pe marginea soselei, in Turul Frantei. Unii au spus ca sunt nebun, ca am mers acolo sa vad niste baieti care se dau pe bicicleta. Pentru mine insa a fost o experienta pe care am savurat-o pe deplin din prima pana in ultima clipa. M-am bucurat ca-mi pot vedea favoritii la doar cativa metri distanta, am apreciat organizarea ireprosabila a tututor evenimentelor care aveau legatura cu cursa, am intalnit oameni mai mult decat interesanti, am facut parte din toata nebunia pe care spectatorii o creeaza in jurul cursei, am vizitat un oras superb.

Pentru o experienta de neuitat, Le Tour de France merita vazut in fata televizorului, dar merita trait pe marginea soselei!